Sunt prietena unui copil cu autism!

 

Roxana Georgescu Invingem Autismul

55.8% Complete
1,395 RON
Sumă strânsă
2,500 RON
Target
10
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Tenisul și autismul - “Imposibil!”, ar zice mulți. Tangoul și autismul - “Nu se poate!”, ar spune unii.

Este posibil. Și una și cealaltă sunt posibile.

Am văzut spectacol de tango susținut de persoane cu sindrom Asperger (autism) și cu sindrom Down pe scena Festspielhaus Bregenz, Austria, organizat de Asociația Tinkers. Este posibil!

Am văzut antrenori dând lecții de tenis unor persoane cu autism, care la început nu puteau să stea în perimetrul terenului și care au ajuns să execute lovitura de dreapta și să dea în teren. Se poate!

Eram la antrenament acum câțiva ani. Pe terenul de alături, un antrenor avea oră, pe terminate, cu un copil cu autism. Era liniște; toată lumea își vedea de treabă.

Patru bărbați trecuți de prima tinerețe au intrat pe terenul de lângă noi, au mutat lucrurile care erau pe bancă și au luat-o în primire.

Băiatul de pe terenul alăturat a început să se agite, apoi să țipe, deja nu mai avea nicio treabă cu antrenamentul, iar antrenorul abia reușea să-l țină în frâu.

M-am îndreptat către cei patru “domni” și i-am rugat să-și strângă lucrurile și să se îndepărteze până când băiatul își termină ora. Îl deranjaseră și îi atinseseră lucrurile.

Răspunsul lor a fost să îmi râdă în nas și să spună ceva de genul “E un animal, nu vezi, nu înțelege nimic!”

M-am înfuriat. “Dacă mi-ați fi făcut mie așa ceva, aș fi venit să vă spun că mă deranjează. Dar el nu poate face asta, așa poate el să reacționeze.” Degeaba…

Pe 18 mai voi juca la Womens Tennis Charity Tour ReadyPlay, Ediția a VI-a, concurs organizat de Asociația Învingem Autismul.

Este a doua ediție la care particip. Anul trecut am spus că joc pentru băiatul despre care am povestit mai sus și pentru alții ca el, precum și pentru a lansa întrebarea și a crea spațiul pentru ca toți să ne răspundem nouă înșine: “Eu ce dizabilitate am?” Căci nu trebuie neapărat să fie ceva trecut în cărțile de medicină. Unii poate nu-și pot deschide inima, alții poate nu se pot bucura, altora poate le e greu să înțeleagă matematica, alții poate nu au curaj etc..

De data aceasta joc pentru cealaltă “parte implicată”, pentru “restul lumii”, pentru cei care nu le sunt apropiați, nu sunt membrii familiei care îi îngrijesc, pentru cei care spun “E un animal, nu vezi, nu înțelege nimic!”.

Joc pentru ei deoarece fac parte din realitatea înconjurătoare, deoarece nu pot fi și nu trebuie ignorați, nici închiși, nici alungați, nici izolați, la fel cum nici persoanele cu autism nu pot fi și nu trebuie. Însă modul în care îi percep pe cei care nu li se aseamănă poate fi schimbat.

Joc pentru ca ei să primească înțelegerea că, până la urmă, suntem toți la fel, fiecare cu abilitățile și dizabilitățile lui, nici unul mai presus sau mai prejos decât celălalt.

Iar pentru aceasta este nevoie de oameni precum cei de la ASOCIAȚIA ÎNVINGEM AUTISMUL.

Dacă vrei să ne fii alături, dă click pe butonul roșu și donează acum. Orice sumă, 1 leu, 5 lei, cât simți că este potrivit. Sau dă mai departe mesajul meu. Sau ambele.

Îți mulțumesc.

Roxana


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Învingem Autismul este o organizaţie non-guvernametală ce a luat fiinţă în aprilie 2009, în urma campaniei de conştientizare  “Împreună învingem autismul!” derulată de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Fundaţia Romanian Angel Apeal, cu sprjinul Fundaţiei Vodafone România.

“Copilul râde:

Ințelepciunea si iubirea mea e jocul”   -  Lucian Blaga

Proiectul își propune să susțină și să aducă în prim plan importanța jocului in terapia copiilor cu autism.

 

Turneul de tenis Women's Tennis Charity Tour - ReadyPlay ce sta la baza proiectului INVATAM PRIN JOC SI MISCARE, are ca scop o strangere de fonduri menita sa imbunatateasca viata copiilor si adolescentilor cu autism ce fac terapie in cadrul Asociatiei Invingem Autismul.   Timp de o luna si jumatate, mai exact, intre 8 aprilie si 18 mai 2024, persoane din orice domeniu de activitate devin fundrais

 

10 Donații

ANNA

300 RON
18 mai 2024
26 apr. 2024
25 apr. 2024

Anonymous

150 RON
23 apr. 2024
22 apr. 2024

Anonymous

300 RON
22 apr. 2024
Felicitări pentru ceea ce faceți!
22 apr. 2024

Anonymous

55 RON
22 apr. 2024
22 apr. 2024
Un gest frumos Roxana!
22 apr. 2024
Roxana Georgescu : Invingem Autismul
Sunt prietena unui copil cu autism!