Sunt prietena unui copil cu autism!

 

Andreia Wessel Invingem Autismul

100% Complete
3,428 RON
Sumă strânsă
2,000 RON
Target
25
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Iată-ne la cea de-a 4-a ediție a turneului caritabil de tenis organizat de prietena și partenera mea de tenis, Mihaela, pentru centrul Invingem Autismul. M-am alăturat încă de la început, din 2018, ideii MIhaelei, entuziastă că pot juca un turneu de tenis între doamne - și iubesc tenisul, chiar dacă (sau mai ales că) m-am apucat la maturitate J.

Si în special m-am alăturat, nu ca unei competiții de tenis, ci ca unei mari și inimoase echipe de mame, prietene, surori, fiice care adună împreună fonduri pentru terapia copiilor și adolescenților de la Centrul Invingem Autismul.

A, deci jucăm tenis, ne distrăm, dar facem și fapte bune, adică vorbim oamenilor despre ei și îi invitam să ni se alăture pentru a FACE ceva.

Să vorbesc: Pe Kiti o cunosc de când era mică, ca și pe alți copii care veneau la centru, cât și pe terapeuții de acolo, și știu ce treabă grozavă fac. Ei dau speranță părinților și copiilor, ca uneori să parcurgă distanța dintre întuneric și lumină. Așa am simțit eu.

Să facem: De aceea te invit din inimă, cu convingere și recunoștință, să mă susții să fiu mai puternicăși motivată la turneu, printr-o contribuție pentru Kiti și colegii ei de la Centru. Proiectul pe care îl susținem la această ediție, “Invățăm prin joc și mișcare”, îi ajută pe copii să înțeleagă lumea din jurul lor prin joc, interacțiune, imaginație și curiozitate.Știai că un copil cu autism trebuie săînvețe să se joace?

Îți sunt recunoscătoare pentru că te oprești să mă asculți, pentru empatie, compasiune, generozitate și pentru că hotărăști ca azi să faci ceva pentru mine și pentru ei, donând aici.

Îți mulțumesc!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Învingem Autismul este o organizaţie non-guvernametală ce a luat fiinţă în aprilie 2009, în urma campaniei de conştientizare  “Împreună învingem autismul!” derulată de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Fundaţia Romanian Angel Apeal, cu sprjinul Fundaţiei Vodafone România.

“Copilul râde:

Ințelepciunea si iubirea mea e jocul”   -  Lucian Blaga

Proiectul își propune să susțină și să aducă în prim plan importanța jocului in terapia copiilor cu autism.

 

Turneul de tenis Women's Tennis Charity Tour - ReadyPlay ce sta la baza proiectului INVATAM PRIN JOC SI MISCARE, are ca scop o strangere de fonduri menita sa imbunatateasca viata copiilor si adolescentilor cu autism ce fac terapie in cadrul Asociatiei Invingem Autismul. Timp de o luna, mai exact, intre 28 aprilie si 28 mai 2022, persoane din orice domeniu de activitate devin fundraiseri pe platfor

 

25 Donații

28 May 2022

Raluca

75 RON
28 May 2022

Anonymous

300 RON
Sa fie cu Doamne ajuta!!
28 May 2022

Fam Goicea

150 RON
27 May 2022

Anonymous

150 RON
27 May 2022
24 May 2022
Succes la turneu
24 May 2022
Succes!!!!
23 May 2022
Multumesc!
23 May 2022
Mult succes !
22 May 2022
Alături de Kiti! 💙 Să se joace, să zâmbească și să învețe să fie independentă!
19 May 2022
Împreuna suntem mai puternici
18 May 2022
Să vă fie de folos!
18 May 2022
18 May 2022

Dori

50 RON
18 May 2022

Bianca B

100 RON
18 May 2022

Michelle

105 RON
18 May 2022
16 May 2022

Dana

100 RON
Felicitari, Andreia! 😘🤗
16 May 2022
15 May 2022

Catalin

300 RON
12 May 2022

Olivia si printesele

100 RON
Andreia, te sustinem in aceasta cauza nobila de aproape si de departe!
10 May 2022
10 May 2022
10 May 2022
105 RON
10 May 2022
Andreia Wessel : Invingem Autismul
Sunt prietena unui copil cu autism!