Sunt prietena unui copil cu autism

 

Alexandra Ministeru Invingem Autismul

100% Complete
2,035 RON
Sumă strânsă
2,000 RON
Target
12
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Pentru copiii și adolescenții de la Centrul Învingem Autismul, orele de terapie fac parte dintr-un efort costisitor, susținut zi de zi, an de an. Datorită turneului caritabil de tenis Women's Tennis Charity Tour ReadyPlay este, însă, atât de ușor să le oferim un ajutor! Turneul susține proiectul INVATAM PRIN JOC SI MISCARE al Asociatiei Învingem Autismul, iar fondurile obținute vor fi folosite pentru susținerea terapiei prin joc a copiilor cu autism, în achiziția de jocuri și materiale didactice și sportive.   

Deja la a patra ediție, turneul îmi este foarte drag. El mi-a stârnit curiozitatea de a învăța să joc tenis și acum îl astept cu emoție an de an. Sunt nespus de nerăbdătoare să mă realătur pe teren, ca jucătoare, la edițiile viitoare. Evenimentul este unul aparte, întrucât oferă fiecăruia dintre noi ocazia să se implice și să ajute, donând. Iar fapta bună nu se măsoară, „prea puțin” nu există! Așa că, vă rog, haideți să ne adunam și, puțin câte puțin, să le ușurăm copiilor cu autism drumul către o viață mai bună!    

 

Therapy is not only a natural part of the day but also a requirement for children and teenagers with autism at Centrul Învingem Autismul. This costly effort, however, must be sustained every day, year by year. Women's Tennis Charity Tour ReadyPlay is nevertheless such a simple way to offer a bit of help! This event supports the project "Learning through play and sport" of Asociatia Învingem Autismul. The donations will be used to support play therapy for children with autism, and to purchase instructional materials and sports equipment.  

Already at the fourth edition, this charity tour is very dear to me. My curiosity to start playing tennis was sparked by this event and I am so eagerly looking forward to it year by year. I can't wait to be able to join again and play at the next editions. This charity event is truly special since any of us can take part and offer genuine help through a donation. Your help, no matter how small, means so much. Let's try to help together and offer children with autism the support they need!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Învingem Autismul este o organizaţie non-guvernametală ce a luat fiinţă în aprilie 2009, în urma campaniei de conştientizare  “Împreună învingem autismul!” derulată de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Fundaţia Romanian Angel Apeal, cu sprjinul Fundaţiei Vodafone România.

“Copilul râde:

Ințelepciunea si iubirea mea e jocul”   -  Lucian Blaga

Proiectul își propune să susțină și să aducă în prim plan importanța jocului in terapia copiilor cu autism.

 

Turneul de tenis Women's Tennis Charity Tour - ReadyPlay ce sta la baza proiectului INVATAM PRIN JOC SI MISCARE, are ca scop o strangere de fonduri menita sa imbunatateasca viata copiilor si adolescentilor cu autism ce fac terapie in cadrul Asociatiei Invingem Autismul. Timp de o luna, mai exact, intre 28 aprilie si 28 mai 2022, persoane din orice domeniu de activitate devin fundraiseri pe platfor

 

12 Donații

Felicitari si succes in continuare!❤️
25 May 2022

Cristina Bunescu

1,000 RON
20 May 2022

Doneaza

200 RON
17 May 2022

Petruta

250 RON
16 May 2022
16 May 2022
13 May 2022

Anonymous

30 RON
Cu dragoste!
12 May 2022
100 RON
12 May 2022
29 Apr 2022

Sabina

50 RON
29 Apr 2022

Anonymous

50 RON
28 Apr 2022

SS

50 RON
Bravo! Proud.
28 Apr 2022
Alexandra Ministeru : Invingem Autismul
Sunt prietena unui copil cu autism